Zborurile către și dinspre Germania și Franța, sunt suspendate pentru 14 zile prin ordonanță militară emisă de ministrul afacerilor de interne. Interdicția intervine în contextul Covid-19 și intră în vigoare pe data 25 martie, la ora 23:00.
Ordonanța prevede suspendarea tuturor zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România.
Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.