Comisia Europeană a stabilit prin intermediul "Regulamentului privind informaţiile care vor fi furnizate înainte de stabilirea şi modificarea unui Bloc funcţional de spaţiu aerian" adoptat la data de 25 februarie 2011 cerinţele referitoare la armonizarea procesului de informare dintre toate părţile implicate în crearea Cerului Unic European (SES). Statele membre au decis să pună punct fragmentării spaţiului aerian european până în decembrie 2012, prin crearea împreună a 9 (nouă) spaţii aeriene geografice comune: Blocurile funcţionale de spaţiu aerian (FABs). Acest regulament prezintă informaţiile care vor fi schimbate între părţile implicate.
Crearea Blocurilor funcţionale de spaţiu aerian (FABs) reprezintă una dintre pietrele de temelie ale Cerului Unic European, prin intermediul creării lor urmărindu-se împiedicarea fragmentării acestuia. Statele membre sunt responsabile pentru stabilirea Blocurilor funcţionale de spaţiu aerian, care se va face după consultarea tuturor părţilor implicate.
Blocurile funcţionale de spaţiu aerian vor îmbunătăţi standardele de siguranţă din prezent, vor ajuta avioanele să zboare pe rute mult mai scurte, astfel reducându-se impactul aviaţiei asupra mediului, vor minimiza întârzierile, vor micşora costurile pentru companii, şi, în final, vor micşora preţurile biletelor de avion în favoarea pasagerilor. Acest regulament va permite evaluarea comparativă a diferitelor Blocuri funcţionale de spaţiu aerian şi consultările dintre toate părţile implicate. Astfel, Comisia şi alte organisme vor fi informate cu privire la progresul şi modificările care ar putea să afecteze si alte Blocuri funcţionale de spaţiu aerian.