În zilele de 4,5 aprilie 2013 AACR a participat la POLIFEST 2013, evenimentul care are ca scop contribuţia la dezvoltarea colaborării dintre niversităţile din ţară şi mediul socio-economic din România, reprezentat prin intermediul unora dintre potenţiali angajatori din domeniu.
Fiind unul dintre aceştia, AACR în calitate de potenţial beneficiar al resurselor umane ce îşi încheie pregătirea în instituţiile de învăţământ superior, este permanent preocupată de calitatea formării acestora.
În acest sens, reprezentantul AACR, Domnul Lucian NICOLESCU a prezentat oportunităţile pe care le au absolvenţii UPB , UTC, cât şi ai altor instituţii de învăţământ superior tehnic şi nu numai, de a activa în cadrul industriei aeronautice din ROMÂNIA.
Pornind de la provocările pe care le ridică activitatea în domeniul aviaţiei civile, dublate de o evaluare conştientă a aptitudinilor fiecărei persoane, s-au identificat şi prezentat numeroase oportunităţi pentru lucru în diversele domenii de specialitate din avaţia civilă.
Instituţia nostră va continua şi în viitor activitatea de prezentare a oprtunităţilor privind angajarea în acest domeniu, cu convingerea că dezvoltarea sigură a aviaţiei civile depinde în mare măsură de calitatea şi profesionalismul celor implicaţi în gestionarea acesteia.
La această prezentare alături de AACR, s-a aflat şi ROMAERO, instituţie de tradiţie a industriei aviatice româneşti.