Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

EXTRAS DIN BULETIN DE PRESĂ
9 Martie 2020, ora 10.00
 
 
Începând de astăzi, 9 martie 2020, ora 12:00, intră în vigoare deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență privind impunerea unor restricții de trafic dinspre și înspre statele afectate de infecția cu noul coronavirus.
Astfel, sunt sistate cursele aeriene către și dinspre Italia. De asemenea, operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran și Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul țării noastre.
Operatorii aerieni au obligația de a nu permite îmbarcarea persoanelor de altă cetățenie decât cea română care vin către România, cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud.
Cetățenii români care sosesc în țară prin punctele de frontieră terestre venind dinspre sau după ce au călătorit înainte în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu, în funcție de zona din care vin.
Accesul cetățenilor străini care vin în România din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, indiferent de mijlocul de transport folosit, este permis doar cu condiția obligatorie de a intra în carantină sau autoizolare, după caz.
 
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
 
Grupul de Comunicare Strategică