Autoritatea Aeronautică Civilă Romană

”Toate serviciile și agențiile Uniunii din domeniul transporturi, dar nu numai, lucrează coordonat, în cooperare cu statele membre și jucătorii privați din piață pentru a ne asigura că cetățenii au acces la toate informațiile necesare, că drepturile pasagerilor sunt respectate și că menținem mobilitatea într-o cât mai mare măsură”, declară comisarul european pe transporturi, Adina Vălean, care face parte din echipa de reacție împotriva răspândirii coronavirus, înființată de președintele Comisiei Europene (informeaza www.caleaeuropeana.ro) .
Comisia Europeană a creat luni 2 martie, o echipă de răspuns la criza coronavirus pentru a se asigura că sunt luate toate măsurile de prevenire a răspândirii bolii la nivelul UE. In acest context, responsabilul pentru pilonul de mobilitate în cadrul echipei de răspuns la criză, comisarul Adina Vălean susține că răspândirea coronavirus este o problemă foarte serioasă, care afectează toate mijloacele de transport, în toate statele membre UE.
Echipa Comisiei Europeane de reacție împotriva răspândirii coronavirus este alcătuită din cinci comisari: Janez Lenarcic (comisarul european gestionarea crizelor), Stella Kyriakides (comisarul european sănătate şi siguranţă alimentară), Ylva Johansson (comisarul european afaceri interne), Adina Vălean (comisarul european transporturi) şi Paolo Gentiloni (comisarul european pentru economie).
La nivelul Comisiei Europene, situația epidemiei de coronavirus este privită dintr-o triplă perspectivă: 1) medicală, cu accent pe informații, prevenție, achiziții de medicamente, cercetare și inovație, 2) de mobilitate, cu un interes sporit în dimensiunea zonei de liberă circulație Schengen și în domeniul transporturilor și 3) economică, cu accent pe perspective macro-economice și impactul asupra sectoarelor de business, a comerțului și a industriei.
Comisia Europeană a pus la dispoziție și un site care este actualizat constant privind coronavirus.