Ca urmare a intrării în vigoare a noilor regulamente europene privind transportul aerian comercial ((UE) 965/2012) şi a aplicării prevederilor Directivei Operaţionale DO:ConvAOC(h), au fost identificate anumite dificultăţi de interpretare cu privire la perioada de tranziţie, aplicabilitatea şi acţiunile care trebuie întreprinse de către operatorii aerieni deţinători de AOC(h) în vederea conversiei şi emiterii documentelor de certificare.
Astfel, în data de 18.12.2013, la sediul AACR a avut loc o întrevedere ce a avut ca subiect conţinutul Directivei Operaţionale DO:ConvAOC(h) pentru implementarea corectă a prevederilor acesteia de către operatorii care efectuează sau intenţionează să efectueze operaţiuni de transport aerian public cu elicoptere.
Acţiunea a reunit peste 20 de participanţi din cadrul operatorilor aerieni, reprezentaţi de către responsabilii pentru operaţiuni zbor şi asigurarea calităţii (monitorizarea conformării).